Roata 2n+1
Pe langă faptul ca a revoluţionat mersul omenirii, roata a schimbat si felul în care oamenii fară partener de viaţă privesc ieşirile. Nu atât roţile în sine, cât cele cu număr impar : a 3-a roată la bicicletă, a 5-a la căruţă, a 2n+una la autobuz si tot aşa.
Nu-s defel paranoică, stresată sau frustrată (cum bunăoară mi s-a mai zis), dar pur şi simplu nu-mi place ca atunci când ies în oraş să fiu ca mingiuţa de ping-pong de la un cuplu la altul. Ce să mai, mi se pare complet aiurea, mai ales dacă te-a binecuvântat Providenţa cu prieteni din cale-afară de afectuoşi şi în permanenţă dorici să se manifeste (e şi ăsta un aspect ce merită discutat pe larg).
Şi acum, sincer vorbind, ce om normal aflat într-o perioadă de “libertate” n-a întrebat (măcar o dată), atunci când a fost invitat în oraş de către un cuplu : “Şi, cine mai vine?”
Pe de altă parte, eu vorbesc din perspectiva Evelor căci, evident, e singura pe care o cunosc. Daca la fel stau lucrurile şi în privinţa sexului puternic, asta nu prea ştiu… S-ar putea totuşi ca ei să privească mai detaşat toată treaba asta (ca şi multe altele, de altfel), pentru ca în fond, Marte şi Venus sunt la un Pamănt distanţă.
Hello world (full of single people)!
Până acum vreo 2 zile nici nu mi-ar fi trecut prin minte c-o să am astfel de îndeletniciri (adicătelea blog) şi cu atat mai puţin pe tema asta.
Cum ziceam, mai devreme în săptămâna asta mă aflam intr-o situaţie… “de familie”, la care trebuia să iau parte. Să scot iPod-ul la interval chiar nu se punea problema (nu de-alta, dar chair nu am atâta tupeu), aşa că am abuzat telefonul în toate felurile posibile. După ce am citit selectiv mesajele din memorie ce mergeau pana la urări de succes pentru sesiunea din iarnă, am verificat de 4-5 ori ce cost suplimentar am, iar în final, ca ultim resort, am deschis calendarul ca sa văd exact ce zile libere avem în 2010. N-am ajuns prea departe pentru ca mi-a sărit în ochi o treabă : fatidica zi de 14 februarie pică DUMINICA!!!!
În mod normal, având în vedere că sunt free as a bird, ar trebui să mă doară la bax. Chiar şi în eventualitatea că s-ar alinia stelele şi petru mine în următoarele luni, tot nu ar trebui să aiba vreo relevanţă… Dar uite că îmi pasă (as is mă bucur) şi asta tocmai pentru că sunt solo.
Mă gandesc că oricine a avut măcar de câteva ori (ne)şansa să petreacă singur de Sfântul Valentin. Deci şi prin urmare, cine nu ştie cât e de stresant să trebuiască să ieşi din casă fix la jumătatea lui februarie? Bineînţeles, vorbesc de şcoală/facultate/serviciu, chestiile astea cu caracter mai mult sau mai puţin obligatoriu, pentru că orice alt loc public e complet contraindicat şi în general evitat de oamenii ăăă… liberi. Pizzerii, cafenele, Mc-uri, mall-uri, cinematografe, cluburi, you name it, toate mişună de perechi sau grupuri formate din perechi şi dacă soarta potrivnică te-a aruncat acolo…
Eee, dar asta e altă poveste, bună de spus la vremea ei, dar bună de menţionat acum, pentru ca aşa mi-am dat eu seama de altă chestie: în mod sigur n-o să fiu eu singura care, deep inside, o să se bucure că paisprezece ale lui Făurar pică duminica. De ce? Pentru că suntem toţi oameni şi, fără măcar să conştientizăm, reacţionăm uimitor de asemănător în anumite situaţii.
